Larionescu Virginia

 Mărturie VIRGINIA LARIONESCU - 94 ANI
 
M-am născut la data de 6 ianuarie 1925, în familia Valerian și Glicheria, ambii părinți din Rădăuți, cu credință ortodoxă. Am primit o educație bună în sânul familiei, mama mea participa la întrunirile Oastei Domnului iar eu, de foarte multe ori, o însoțeam și mă bucuram mult alături de ei. Am fost elevă la școlile din Rădăuți, în care am învățat multe lucruri utile și necesare, pe care mai târziu, când am fost profesoară de "Mâini îndemânatice - cusut-țesut", le-am învățat pe eleve. 
Timpul a trecut, iar în anul 1940, rușii ne-au ocupat nordul Bucovinei, mă gândesc cu groază ce zile au fost, dar, am simțit mâna lui Dumnezeu cum m-a ocrotit în situații dificile.

În toamna anului 1946 m-am căsătorit cu Virgil Larionescu, tot din Rădăuți, pe care bunul Dumnezeu l-a scăpat cu viață de pe front. Am avut 3 copii ce i-am crescut în frică de Cuvântul lui Dumnezeu și i-am ajutat să studieze, fiecare după înclinația pe care a avut-o:
-Virgil Constantin -asistent medical la Spitalul Județean Suceava
-Marcela Despina - profesoară de desen la Clubul Elevilor Rădăuți
-Ovidiu - profesor de educație fizică la Școala "Mihai Eminescu" Radauți
Fiica mea, Marcela, după revoluție, a fost la o evanghelizare la Suceava, rămânând profund impresionată de Cuvântul Domnului, astfel că în luna ianuarie 1991 a luat botezul Nou Testamental.
Eu am început să studiez mai cu de-amănuntul Biblia și să-mi dau seama că, totuși, Cuvântul lui Dumnezeu trebuie împlinit, astfel m-am decis să-L  urmez pe Domnul Isus. În anul 1996 am fost botezată de frații pastori Ioan Bădeliță și Avram Clipa, la biserica Penticostală "Betel" Rădăuți.

Din nou am simțit mâna Domnului Isus ca medic și ocrotitor peste mine, căci înainte de a lua botezul, m-am îmbolnăvit deodată. Fiica mea s-a rugat pentru mine iar când a venit medicul, mă simțeam mai bine. Domnul Isus, Mântuitorul lumii, mi-a mai dat viață și am putut să fac acel legământ cu El în apa botezului și mă bucur, că am devenit soră în credință și cu fostele mele eleve. În toamna anului 1999, soțul meu a murit subit iar eu am rămas cu tot felul de probleme nerezolvate, dar Dumnezeu, în bunăvoința Lui cea mare, rând pe rând mi le-a rezolvat și mi-a mai dat viață ca să mă pot ruga.
Una dintre nepoatele mele, Alina, în anul 2011, a devenit soră cu noi în credință, la fel și mama ei, Eugenia, în anul 2019. În continuare aștept ca Dumnezeu să lucreze și la inima celolalți din familie: noră, nepoți și strănepoți, ca să mă pot bucura pe deplin cu ei în veșnicie.
Domnul Isus să vă binecuvinteze pe toți!
Amin!